Judetul VALCEA
Obiective turistice
Obiective culturale
Atractii si distractii
Unde pot manca
Info utile Valcea
Asezare
Judetul Vâlcea are o suprafata de 5.765 km2, ceea ce reprezinta 2,43% din suprafata României, si este împartita în urmatoarele unitati administrativ-teritoriale: 2 municipii (Râmnicu Vâlcea - resedinta judetului si Dragasani), 8 orase (Brezoi, Baile Govora, Baile Olanesti, Calimanesti, Horezu si Ocnele Mari, la care s-au adaugat Babeni si Balcesti care au fost declarate orase în anul 2002) si 75 comune. Este situat în partea central sudica a României, în bazinul mijlociu al Oltului, la sud de Carpatii Meridionali, judetul Vâlcea se învecineaza cu judetele: Sibiu si Alba la Nord, Dolj la sud, Olt la sud - est, Gorj si Hunedoara la vest si Arges la est.
Geografie
Formele de relief sunt variate. Coboara din nord, de la zona muntoasa, cu altitudini ce ajung la peste 2.400 m, reprezentata de Muntii Capatânii (Vf.Ursu - 2.124 m), Muntii Lotrului (Vf.Sterpu -2.142 m), Muntii Fagarasului (Vf.Suru -2.283 m), Muntele Cozia (Parcul National Cozia, Vf.Cozia -1.668 m). Între zona montana si cea de podis, trecerea se face printr-o zona depresionara - Depresiunea Lovistei cu minunata Tara a Lovistei. Zonele centrala si sudica sunt dominate de dealuri prelungi si podisuri, cu altitudini între 400-800 m, care fac parte din Subcarpatii Olteniei si Podisul Getic. Cea mai sudica forma de relief este Platforma Oltetului, dincolo de care începe Câmpia Româna (judetul Dolj). Municipiul Râmnicu Vâlcea, capitala judetului Vâlcea, are altitudinea medie de 250 m, iar statiunea montana Voineasa are altitudinea medie de 650 m.
Scurt Istoric
Materialele arheologice, informatiile marilor învatati ai lumii antice, vestigiile si monumentele istorice atesta, în Vâlcea, primele urme ale existentei omenesti înca din paleolitic, iar descoperirile de la Bugiulesti (comuna Tetoiu) înscriu judetul nostru între locurile din tara si din lume cu cele mai vechi urme de convietuire umana - circa 2.000.000 de ani. Perioada neolitica este prezenta aici prin descoperirile de la Bârsesti, Cazanesti, Govora-sat, Orlesti, Valea Raii etc. Epoca bronzului este ilustrata prin descoperirile de la Boisoara, Bârsesti, Cazanesti, Dragasani, Goranu, Govora-sat, Ocnele Mari, Orlesti, Râmnicu Vâlcea, Râureni, Scundu, Stefanesti, Voicesti etc., puncte si situri arheologice care caracterizeaza o perioada înfloritoare în viata comunitatilor umane din aceasta zona. Epoca fierului, când se formeaza elementul etno-cultural traco-daco-getic, este reprezentata prin numeroase vestigii arheologice descoperite la: Cazanesti, Costesti-Ferigile, Bârsesti, Govora-sat, Otesani, Valea lui Stan, Râureni etc. În aceasta perioada, o mare dezvoltare cunosc cetatile dacice de la Ocnita (Buridava), Gradistea, Roesti, care au fost amplasate sub forma unui sistem defensiv pentru apararea Daciei de primejdiile externe. Tot din aceeasi perioada, judetul Vâlcea este strabatut, de la nord la sud, de o linie fortificata de sapte castre romane (Limes Alutanus), amintite de Tabula Peutingeriana si confirmate de cercetarile arheologice Dupa retragerea stapânirii romane din Dacia, poporul român, format în urma simbiozei daco-romane, a avut de înfruntat, în epoca prefeudala, invazia populatiilor migratoare, iar numeroasele obsti satesti, identificate pe teritoriul judetului nostru, au locuit în muntii, padurile, câmpiile din zona si au contribuit din plin la închegarea formatiunilor prestatale românesti. Tot aici, la Posada, în Tara Lovistei, între 9 - 12 noiembrie 1330, oastea Tarii Românesti condusa de Basarab I, a înfrânt armata maghiara condusa de Carol Robert de Anjou, consfintind, în acest fel, independenta statului feudal de la sud de Carpati. Intreg Evul Mediu reprezinta, pentru Vâlcea, epoca de formare a bogatului si valorosului patrimoniu cultural care a facut din judetul nostru "inima României si patria patriei", asa cum l-a caracterizat Henri Focillon. Cea mai frumoasa figura din galeria marilor nostri voievozi este Mircea cel Batrân (1386-1418), de numele caruia se leaga construirea Manastirii Cozia (1386-1388), monument simbol al arhitecturii medievale românesti, precum si primele mentiuni documentare despre orasul Râmnicu Vâlcea (20 mai 1388). Un motiv de mândrie locala îl constituie faptul ca Mihai Viteazul s-a nascut în localitatea Dragoesti - Vâlcea, dupa cum sustin multe documente istorice (manuscrisul nr.2530, fila 382 din arhiva Academiei Române, Condica Episcopiei Râmnicului s.a.). Secolele al XVII-lea si al XVIII-lea sunt dominate de personalitatile domnitorilor Matei Basarab si Constantin Brâncoveanu, adevarati ctitori de asezaminte monahale: Manastirile Arnota si Hurezi. Renasterea spirituala se întregeste, în mod fericit, cu tipografia de limba româneasca, înfiintata la Râmnic, în anul 1705, realizata cu sprijinul domniei si prin eforturile lui Antim Ivireanul, care avea sa devina mitropolitul Tarii Românesti, în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu. Revolutia de la 1821 a cuprins si locuitorii meleagurilor vâlcene, prin prezenta lor, în numar mare, în rândurile pandurilor, sau prin serviciile aduse Revolutiei de catre Petrache Poenaru si Stolnicul Constantin Boranescu, colaboratori apropiati ai lui Tudor Vladimirescu. Peste câtiva ani, în anul 1848, intonarea pentru prima data, în cadru organizat si oficial, în Parcul Zavoi din Râmnicu Vâlcea, a marsului revolutionar "Desteapta-te, române! ", de catre corul condus de Anton Pann, precum si activitatea Taberei revolutionare a generalului Gheorghe Magheru de la Troianu au înscris Râmnicul ca un important centru al Revolutiei române de la 1848. Unirea Tarii Românesti cu Moldova, de la 24 ianuarie 1859, reprezinta unul din momentele cruciale ale istoriei noastre nationale, ca o expresie a nazuintei de veacuri a românilor. La 16 februarie 1859, o delegatie vâlceana prezenta, la Bucuresti, domnitorului Unirii, omagiul si felicitari din partea locuitorilor, iar, în vara anului 1859 si, apoi, în anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza este primit cu mare entuziasm pe meleagurile Vâlcii, asa cum avea sa fie primit si Carol I în 1866 si în anii urmatori. Judetul Vâlcea si-a adus o contributie deosebita - materiala si umana - si la razboiul pentru întregirea neamului (1916 - 1918). În urma acestui razboi, visul de veacuri al românilor, unirea într-un singur stat unitar, s-a împlinit la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, act istoric sarbatorit si la Râmnicu Vâlcea, printr-o grandioasa manifestare tinuta la 27 mai 1919, în fata Statuii Independentei.
Orasul Horezu
Asezare
Orasul Horezu, cu o populatie de 6.300 de locuitori este situat în judetul Vâlcea, la 45 km de Râmnicu Vâlcea. Accesul în oras se face pe D.N. 67, care face legatura între municipiul Rm. Vâlcea (45 km) si municipiul Tg.-Jiu (70 km). Catre sud se face legatura cu municipiul Craiova (113 km) pe D.N. 65C. Este unul dintre centrele de arta populara traditionala cele mai însemnate din România. Orasul Horezu este cunoscut atât pentru manastirea ctitorita de Constantin Brâncoveanu, cât si pentru ceramica produsa aici. O mare parte din locuitorii orasului se ocupa cu producerea de ceramica decorata (farfurii, strachini) deosebit de cautata atat în tara cât si în strainatate. Prima mentiune documentara a asezarii se realizeaza în 1487 în timpul lui Vlad Calugarul. Târgul de olarit "Cocosul de Horezu", care se tine în fiecare an în prima saptamâna din iunie, atrage mesteri din mai multe regiuni si turisti din intreaga tara. Manastirea Horezu, construita în superbul stil brâncovenesc, a avut un rol important în cultura româna prin gazduirea bibliotecii ctitorului sau, care cuprinde peste 300 de carti si de manuscrise de o valoare inestimabila.
Scurt Istoric
Orasul Horezu, se afla asezat în partea centrala a judetului Vâlcea, România. Este aproximativ asezat la mijlocul distantei dintre Râmnicu Vâlcea si Târgu Jiu. Moto "Aici suntem în mijlocul judetului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii si unul dintre cele mai frumoase tinuturi ale tarii." ("România pitoreasca" - Alexandru Vlahuta despre Hurez) Descoperirile facute în urma cercetarilor arheologice din zona Ferigile, de lânga Horezu au scos la iveala marturii arheologice din secolele al IX-lea si al XIIl-lea privind localizarea unor asezari umane. Mentionez ca regiunea subcarpatica a actualei zone Horezu a facut parte din Cnezatul lui Farcas, mentionat documentar prin Diploma regelui Bela al IV al Ungariei. Dezvoltarea asezarilor horezene este legata de traseele de transhumanta, de drumurile haiducilor, care traversau zona precum si de drumul sarii care "pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos si din Horezu continua catre Slatioara si ajungea la Cernesti". Localitate, astazi orasul Horezu, este atestat documentar într-un hristov apartinând domnitorului Vlad Calugarul din anul 1487, care pomenea de satul Hurez. Denumirea actuala provine de la numele de "ciuhurez", pasare asemanatoare bufnitei care populeaza padurile din jur. Numele de Hurezi a apartinut initial actualei localitati componente Romani de Jos, pe valea râului cu acelasi nume, despre care se fac mentiuni documentare în secolul XV-lea. La sfârsitul secolului al XVII-lea este mentionata documentar cifra de 100 de locuitori rumâni în satul Romani de Jos. Aici, la Romani de Jos domnul martir Constantin Brâncoveanu, construieste o manastire care reprezinta o sinteza a artei si maestriei poporului român pâna în acel timp, manastirea Horezu, constructie care s-a facut între anii 1690-1693. A târnosit-o la 8 septembrie 1693. Cu timpul, vatra satului se muta peste deal la circa 2 km, probabil datorita faptului ca traseele de transhumanta, cât si celelalte drumuri se intersectau în acel loc. Era deci un loc prielnic dezvoltarii unui târg, unde oamenii din zona puteau proceda la diferite schimburi comerciale. Oierii vindeau lâna si brânza, cumparau cereale si produse de bacanie. Olarii vindeau produse ceramice necesare în gospodariile rurale si-si luau hrana.
Pensiune
