Județul ARAD


Ads

Nu există locații

AR

ARAD

Judetul Arad

Obiective turisitce

Obiective culturale

Atractii si distractii

Info utile Arad

 

Istoric

Cadrul natural variat al partilor aradene a oferit conditii prielnice locuirii umane înca din cele mai vechi timpuri. Deja în paleoliticul mijlociu (100.000 ? 40.000 î.Hr.), omul de Neanderthal este prezent pe valea Crisului Alb (zona Gurahont) si pe valea Muresului (Conop, Cladova, Zabrani). În neolitic (6.500 2.500 î.Hr.), comunitati de agricultori si pastori ocupa atât zona de câmpie cât si cea intramontana. Înfloritoarea civilizatie a epocii bronzului (2000 ? 1200 î.Hr.) este ilustrata de descoperiri arheologice din peste 50 de puncte, situate mai ales în zona de câmpie. Descoperirile de la Pecica – Santul Mare au dat numele uneia dintre cele mai bogate si interesante culturi ale perioadei de formare a civilizatiei traco-dacice a primei vârste a fierului (1200 400 î.Hr.). Emblematica pentru cea din urma perioada este cetatea de pamânt de la Sântana, una din cele mai mari (78 ha) din Europa acelor vremi. Perioada civilizatiei dacice (sec. V î.Hr. II î.Hr.), influentata de celtii ce au patruns în Tr ansilvania si pe valea Muresului (sec. IV î.Hr), este marcata de un numar mare de asezari prospere rasfirate pe întreg teritoriul judetului. Fortificatiile de la Savârsin, Varadia de Mures, Cladova, Pecica (identificata ipotetic cu Ziridava), Clit si Berindia, centre ale unor puternice uniuni de triburi, au fost integrate statului burebistan, facând ulterior parte din sistemul defensiv al ultimului rege dac Decebal

 

În vremea provinciei romane Dacia (106-271), valea Muresului este strabatuta de un drum militar si comercial care leaga Dacia de Pannonia. Comunitatile de daci liberi din nordul Muresului sunt si ele incluse în sfera de influenta a Imperiului. În primul mileniu crestin, partile aradene sunt afectate de incursiunile popoarelor migratoare : goti, huni, gepizi, avari , care însa nu duc la dizolvarea sau asimilarea populatiei autohtone, romanice. Existenta acesteia este puternic marcata de patrunderea slavilor (sec. VI) care influenteaza atât limba cât si modul de organizare ale autohtonilor, contribuind la desavârsirea procesului de etnogeneza a românilor.

 

Voievodatele secolelor IX-X, conduse de Glad, se sprijina pe o populatie agrar-pastorala, articulându-se în jurul unor cetati de pamânt precum cele de la Vladimirescu, Cladova, Zarand. Din sec. XI dateaza prima mentionare documentara a Aradului. În expansiunea sa, coroana maghiara se sprijina pe biserica catolica: deja la 1156 este amintita prepozitura Aradului iar ordine calugaresti occidentale ? cistercieni, franciscani, benedictini ? întemeiaza o sarad de manastiri care prospera de pe urma bogatelor resurse locale si datorita înfloritorului comert cu sare derulat pe Mures. Din aceeasi perioada dateaza si unul din cele mai vechi asezaminte monahale ortodoxe de pe teritoriul României manastirea de la Hodos Bodrog, pomenita pentru prima oara în documente la 1177. La începutul sec. XIII se constituie comitatele Arad si Zarand, teritoriul fiind astfel înglobat administrativ în sistemul statului feudal maghiar, în conditiile în care continua sa existe si vechile structuri politico-adminstrative românesti. Socul invaziei tatare de la 1241 determina reconsiderarea sistemului defensiv, astfel ca în a doua jumatate a sec. XIII sunt ridicate cetatile de piatra de la Soimos, Siria si Dezna. Acestea, largite si întarite în vremea lui Iancu de Hunedoara, vor constitui pilonii rezistentei în fata armatei otomane. Abia pacificata dupa evenimentele sângeroase legate de rascoala lui Gheorghe Doja (1514), în Câmpia Aradeana se instaureaza stapânirea Înaltei Porti (în urma incursiunii militare din 1551), zona fiind segmentata în trei sangeacuri ? Arad, Ineu si Lipova. Victoriile lui Mihai Viteazu întrerup stapânirea otomana pentru o vreme (linia Muresului pâna la Lipova este reocupata la scurta vreme dupa moartea marelui domnitor, partile Ineului rezista cu sprijinul principilor transilvaneni pâna la 1658).

 

Dupa esecul asediului otoman asupra Vienei (1683) trupele imperiale desfasoara o ampla si sistematica ofensiva spre rasarit, cucerind între 1687 si 1691 si partile aradene la nord de Mures. Pacea de la Karlowitz (1699) fixeaza granita dintre stapânirea otomana si cea habsburgica pe linia Muresului, Banatul, pâna la Lipova ramânând sub dominatia Portii. În contextul organizarii zonei de frontiera pe Mures, Cancelaria Aulica înfiiteaza regimente graniceresti încadrate cu români, sârbi si maghiari. În urma campaniei victorioase a lui Eugeniu de Savoia (1716 ? cucerirea Timisoarei), pacea de la Passarowitz (1718) consfinteste instaurarea stapânirii habsburgice si în Banat (inclusiv Lipova). Dupa desfiintarea regimentelor graniceresti (1750-1752) se constituie un nou comitat al Aradului, inclus în Ungaria. Curtea de la Viena implanteaza în trei etape colonisti germani în Banat si în zona Podgoriei aradene. În vremea domniei Mariei Tereza (1740-1780), comitatul Arad este cuprins din toate punctele de vedere în sistemul Imperiului habsburgic: politic, administrativ, economic si cultural. Aradul, ca centru al comitatului, devine unul din înfloritoarele orase ale Imperiului. Între 1763 si 1783, ridicarea unei noi cetati pune problema mutarii Aradului în câmpia Zimandului, pentru a crea spatiu de manevra trupelor stationate în cetate. Impetuoasa dezvoltare economica a Aradului îi aduce în 1834 acordarea rangului de oras liber regesc, la festivitati participând însusi împaratul Francisc I.