Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu, cunoscut şi sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, proiectat şi construit de Constantin Brâncuşi și a fost inaugurat la 27 octombrie 1938. Cele patru componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului şi Coloana fără sfârşit — sunt dispuse pe aceeaşi axă, orientată de la apus spre răsărit. Masa tăcerii, lucrată în calcar și are un diametru de 2,15 m şi o înălţime de 0,88 m. Scaunele din jurul mesei sunt în formă de clepsidră, care măsoară simbolic timpul, şi sunt în număr de 12, amintind de numărul apostolilor. Aleea scaunelor, compusă din două bănci de piatră şi 30 scaune din piatră , pătrate (în formă de clepsidră) dispuse de o parte şi de alta a aleii în grupuri de câte trei, fac legătura între grupul Masa tăcerii şi Poarta sărutului. Poarta sărutului, este dăltuită din piatră poroasă, extrasă din carierele aflate în împrejurimi. Întregul monument are înălţimea totală de 5,13m, o lungime de 6,45m şi o grosime de 1,69m. Coloana fără sfârşit, sau a „sacrificiului infinit”, reprezintă un adevărat „testament spiritual” al artistului. Înaltă de 29,33 m, este constituită din 16 module (potrivit specialiştilor, sunt 15 întregi şi încă unul amplasat jumătate jos, respectiv jumătate sus).
Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj Curtișoara - Este un muzeu în aer liber, situat în satul Curtişoara, judeţul Gorj, în prezent cartier al oraşului Bumbeşti Jiu, care cuprinde monumente de arhitectură şi tehnică populară din Gorj. Curtişoara, localitate situată la numai 10 km nord de Târgu Jiu, capitala judeţului Gorj, pe partea dreapta a şoselei naţionale, beneficiază de amplasarea într-un cadru natural de excepţie care reproduce la scară mai mică aproape toate formele de relief. Inaugurat în anul 1975, muzeul şi-a îmbogăţit permanent colecţia de patrimoniu, constituind un sprijin important pentru cei interesaţi de lumea satului, în general, şi de cultura populară gorjenească, în special.
Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ştefulescu” - Muzeul Gorjului a luat naştere în oraşul de pe Jiu la sfârşitul secolului al XIX-lea, graţie unor oameni iubitori de cultură, al căror scop era ridicarea spiritualităţii gorjene. Instituţia se numără printre primele muzee din ţară şi îşi are originea în preocupările istorice ale aceluia care este fondatorul său, institutorul Alexandru Ştefulescu (1856-1910), care, în 1893, a întemeiat o colecţie istorică şi arheologică a Şcolii primare de băieţi din Târgu Jiu, unde funcţiona ca învăţător şi director. Pasionat de istorie, de trecutul acestui judeţ numit pe bună dreptate “istoric şi pitoresc”, Alexandru Ştefulescu a strâns în jurul său oameni de cultură, care l-au ajutat şi susţinut în iniţiativele sale, precum profesorul Iuliu Moisil, inginerul Aurel Diaconovici şi artistul plastic Vitold Rolla Piekarski. Colecţiile particulare ale acestora s-au adăugat colecţiei Ştefulescu, ce a constituit de fapt nucleul muzeului. „Întemeiatu-s-a astăzi 16 iulie 1894 acest muzeu – spune actul de constituire – în care vor găsi toţi, cărora le este scump neamul nostru românesc, trecutul istoric, etnografic, flora, fauna şi trecutul preistoric al Gorjului”.
Muzeul de Artă - Înfiinţat în anul 1984, Muzeul de Artă din Târgu Jiu funcţionează în noul sediu aflat în Parcul Central din aprilie 1993, nu departe de binecunoscutele opere ale lui Constantin Brâncuşi. Această instituţie oferă considerabile posibilităţi de regăsire a esenţelor şi valorilor perene ale artei noastre. Aici ne putem reculege, într-o linişte desăvârşită, în faţa eleganţei hieratice a icoanelor româneşti a căror vechime şi valoare artistică este considerabilă. Una din sălile muzeului adăposteşte remarcabile acuarele de Ion Murariu, admirabile studii în cărbune, creion şi sepia de Vasile Blendea, Iosif Keber şi Ştefan Popescu, precum şi reuşite pasteluri de Mihai Teişanu, Alexandru Moscu şi Corneliu Sever Mermeze. Într-o altă sală a muzeului pot fi admirate cele mai vechi exponate ale muzeului (secolul al XVII-lea), aparţinând şcolilor flamandă şi italiană. Secolul al XIX-lea este reprezentat în cadrul expoziţiei de bază de portretele academiste realizate de pictorul braşovean Mişu Popp.
Muzeul Tudor Arghezi din Târgu Cărbunești a fost înfiinţat în anul 2007. Aici, pot fi admirate obiecte personale ale poetului şi ale familiei, acestea fiind donate de Mitzura Arghezi, fiica poetului, care vine în fiecare an să viziteze muzeul, cu ocazia Festivalului Internațional Tudor Arghezi . Tudor Arghezi s-a născut la 21 mai 1880, în Bucureşti, după propria-i mărturisire, „printr-o împrejurare de pripăşire oltenească” şi a decedat la 14 iulie 1967, fiind „cel mai mare poet al nostru de la Eminescu încoace”, cum avea să-l declare critica literară la debutul său editorial.Tatăl poetului, Nae Theodorescu, născut în Craiova, se ocupa cu munca câmpului, iar bunicul dinspre tată al poetului, Tudor Cojocaru, care a trăit 113 ani, s-a născut la Cărbuneşti, Gorj, localitate pe care a părăsit-o de tânăr şi a trăit în Craiova. Tudor Cojocaru, inspirat de locul natal, şi-a schimbat numele, devenind Theodor Cărbunescu.Tudor Arghezi este pseudonimul lui Ion N. Theodorescu, poetul împrumutând prenumele bunicului, iar numele l-a luat cum a mărturisit mai târziu de la denumirea veche a râului Argeş-Argesis.“Mi-am luat numele pentru a ieşi din anonimat”, mărturisea maestrul, “pentru a mă deosebi de mulţimea Theodoreştilor”. Conform spuselor Mitzurei Arghezi căuta un nume care să “sbârnâie”. Pseudonimul ales în jurul anului 1900 a devenit nume oficial abia în 9 mai 1956.Poetul s-a socotit întotdeauna a fi de spiţă oltenească şi a fost legat de olteni şi Oltenia, cum spune fiica sa, prin tot ce a scris şi a simţit şi era mândru de rădăcinile sale gorjeneşti.Internarea sa în lagărul de la Târgu Jiu, în 1943, ca o consecinţă a pamfletului antigerman “Baroane”, l-a apropiat suplimentar de mediul de care se simţea ataşat până într-atât încât a dispus ca pe piatra de pe mormântul său şi al soţiei, de la Mărţişor, să apară menţiunea “cu origini în Gorj”.El şi-a susţinut întotdeauna obârşia gorjenească spunând: “mă îmbărbătează umbra lui Tudor Vladimirescu, precum şi copaia (postava) din care îmi iese obârşia în care tatăl meu a fost legănat cu piciorul bunicii mele”.
Casa memorială „Tudor Vladimirescu” din comuna Vladimir - Aşezată în partea de sud-est a judeţului Gorj, pe malul stâng al Gilortului, la 50 km de Târgu Jiu şi 25 km de Târgu Cărbuneşti, comuna Vladimir este menţionată, după reforma administrativă din 1968, cu satele Andreeşti, Frasinul, Vladimir şi Valea Deşului. Aici, în anul 1780, din părinţi moşneni (Constantin şi Ioana) s-a născut Tudor Vladimirescu întregind familia formată din trei copii (Papa, Constandina şi Tudor). După însuşirea primelor noţiuni de citire şi scriere de la preotul satului Pârvu Ciuhoi, Tudor îşi continuă studiile la Craiova, cu sprijinul boierului loan Glogoveanu. După ce devenise un renumit negustor de vite, Tudor primeşte de la domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Ipsilanti, însărcinarea formării unui corp de voluntari, pentru apărarea Olteniei de năvălirile trupelor neregulate otomane. Curând este numit mare comis, vătaf de plai la Cloşani (Mehedinţi), apoi mare sluger. Între anii 1806-1812 participă la războiul ruso-turc, ca ofiţer rus, cu gradul de porucic (locotenent) şi este decorat de ţarul Rusiei, Alexandru, cu Ordinul Sfântul Vladimir cu spada. Fiind refugiat la Viena, îl cunoaşte pe contele Capodistria, ministrul de externe al Rusiei şi fruntaş al Eteriei (organizaţie secretă ce lupta pentru independenţa Greciei).
Casa memorială „Ion Popescu-Voiteşti” din comuna Bălăneşti - Omul care a descoperit zăcăminte de sare şi petrol, a condus Institutul Geologic al României, a pus bazele Academiei de Ştiinţe şi a susţinut peste 140 de comunicări la congrese de geologie în ţară şi în străinătate, Ion Popescu-Voiteşti, merită mai mult decât un nume de stradă în Cluj. E drept că, cine vrea să ştie mai multe despre savantul de recunoaştere internaţională născut la Gorj în urmă cu 135 de ani, poate să viziteze casa memorială din comuna Bălăneşti, aflată la câţiva kilometri de Târgu Jiu, dar puţini români şi chiar gorjeni ştiu de existenţa ei.
Casa muzeu „Maria Lătărețu” - Casa muzeu „Maria Lătărețu” din comuna Bengești- Ciocadia, sat Bălcești, a fost construită de Asociația Culturală „Maria Lătărețu”, cu ajutorul mai multor sponsori în anul 2006, în anul 2010 fiind transferată în patrimoniul Județului Gorj și în administrarea Muzeului Județean Gorj. Edificiul găzduiește multe obiecte personale ale marii artiste de muzică populară a României, (n. 7 noiembrie 1911, Bălcești, Gorj — d. 27 septembrie 1972, Botoșani), acestea fiind donate de Ioana Lătărețu, nora artistei.
Casa muzeu „Constantin Brâncuși” Hobița - Satul Hobiţa (comuna Peştişani) se situează în partea de nord-vest a judeţului Gorj, pe drumul ce leagă oraşul Târgu Jiu de localitatea Tismana. Străveche vatră de locuire, Hobiţa apare în documentele din veacul al XVI-lea purtând denumirea de Ohabița. Cu siguranţa, aşezarea este mai veche decât actul domnesc care îi atestă existenţa la 30 aprilie 1518, act dat în Bucureşti de domnul Tarii Romaneşti, Neagoe Basarab, lui Datco şi fratelui sau Mihail, care cumpăraseră ocine în mai multe sate, între care şi Ohabița. Marele dicţionar Geografic al României menţionează faptul că pe la 1900, Hobiţa era un cătun înzestrat cu două biserici de lemn, 140 ha de pădure de stejar, ceea ce a favorizat dezvoltarea prelucrării lemnului. Destinul acestei umile aşezări cu oameni pricepuţi a fost marcat de fiul acestui sat, cel care a ştiut cu mintea şi mâinile sale să întoarcă o pagina în istoria artei moderne: Constantin Brâncuşi.
Casa memorială ”Iosif Keber” - Cum ajungi pe tărâmul unde Constantin Brâncuși și-a lăsat cel mai vizibil amprenta, în orașul numit Târgu-Jiu, simți o vibrație specială, te încearcă anumite trăiri, intri într-un loc de poveste cum nu mai există altul în lume. Povestea se țese de-a lungul și de-a latul orașului, cu opere de artă, monumente, clădiri și mai ales cu OAMENI. Oameni care au scris istorie, oameni care au dat noi și noi valențe cuvântului ARTĂ, oameni care au îmbogățit și înfrumusețat acest oraș cu părți din sufletul lor. Unul dintre acești OAMENI a fost pictorul Iosif Keber.
Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu” (1894–1917) este situată în Târgu Jiu, pe bulevardul cu același nume, la nr. 270 .Construită în 1884 de părintii Ecaterinei, în comuna Vădeni, aflată astăzi în componenţa municipiului Târgu Jiu, casa țărănească adăpostește două camere: camera cu vatră și cea de dormit. În fața casei și pe latura de vest se află tinda.Începând cu anul 1938 , devine casa memorială „EcaterinaTeodoroiu”. Fotografiile, documentele și obiectele personale ale sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, reconstituie fidel atmosfera în care a trăit cea care a fost numită „Eroina de la Jiu”.
Ansamblul Cornea Brăiloiu, din cartierul Vădeni al municipiului Târgu Jiu, este una dintre cele mai vechi şi reprezentative construcţii pentru judeţul Gorj. Are în compunere casa(palatul), biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, grajdurile (dispărute la sfârşitul secolului XX) şi zidul de incintă. Casa a fost construită pe un nucleu din secolul al XVI-lea de către Cornea Brăiloiu, mare ban al Craiovei, utilizând ca bază pivniţele masive din cărămidă şi folosindu-se de meşterii care construiseră palatul cumnatului său, domnitorul Constantin Brâncoveanu, de la Potlogi. Biserica paraclis, beneficiară a unei picturi de excepţie, a fost restaurată în ultimii ani, scoţând la iveală o frescă foarte valoroasă.
Casa Cartianu, datează de la sfârşitul secolului al XVIII – lea, având ca nucleu de bază Cula de la Cartiu. Ulterior a fost transformată prin adăugarea perimetrală a unor pridvoare, conferindu-i-se imobilului o volumetrie aparte, constituind astfel un monument de referinţă în arhitectura românească. Monumentul a fost restaurat şi aici funcţionează astăzi un interesant muzeu al costumului popular din zona Gorjului.
Casa Barbu Gănescu, din municipiul Târgu Jiu, Piaţa Victoriei nr.1, este o construcţie în stil neoromânesc realizată pe un nucleu datând din anul 1790. La sfârşitul secolului al XVIII-lea aceasta aparţinea slugerului Barbu Gănescu. Ion Bărbulescu, fost guvernator al Băncii Naţionale, o restaurează radical şi o reamenajează în anul 1929 sub supravegherea arhitectului Iulius Doppelreiter, care contribuie la decoraţia exterioară şi la distribuţia încăperilor.
Casa Dimitrie Măldărescu, din municipiul Târgu Jiu, strada Tudor Vladimirescu nr.36, a aparţinut în 1719 lui Gheorghe Măldărescu, care este recunoscut ca fiind ctitorul acesteia. În timp, imobilul a avut mai multe funcţiuni. Aici a funcţionat prima şcoala public din istoria moderna a învăţământului gorjean (1832) şi s-a jucat prima piesă de teatru în Târgu Jiu (1834), ambele iniţiative aparţinând dascălului Constantin Stanciovici-Brănişteanu.
Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu se află în mijlocul Pieţei Victoriei, în faţa Prefecturii şi a Bisericii “Sfinţii Voievozi” şi completează atmosfera încărcată de spiritualitate şi istorie pe care le degajă amenajarea acestei pieţe. Realizat în 1935, din iniţiativa Ligii Femeilor din Gorj, mausoleul, un sarcofag aşezat pe un postament cu trei trepte, din piatră albă, este creaţia sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, elevă a marelui Constantin Brâncuşi. Monumentul ne înfăţişează prin basoreliefurile de pe feţele laterale ale sarcofagului momente din viaţa eroinei: pe faţa dinspre miazăzi, un tablou bucolic prezentând copilăria, în cadrul vieţii din satul ei natal; pe latura opusă, o vedem în medalion, salutată de cercetaşii din rândul cărora a făcut parte, ca elevă de curs secundar; celelalte două feţe ne-o înfăţişează în război, pornind la atac cu plutonul şi momentul final, când este dusă la locul de odihnă de mâini pioase de soldaţi. În cele patru colţuri, veghează patru femei în costum naţional, ţinând în mâini câte o cunună de lauri. În acest loc, se odihnesc rămăşiţele eroinei, aduse din Moldova şi reînhumate în Gorjul natal în iunie 1921.
Monumentul Proclamației de la Padeș este un monument memorial din satul Padeș, județul Gorj, ce rememorează și celebrează începutul Revoluției lui Tudor Vladimirescu din 1821. Monumentul, ridicat în prima jumătate a secolului al XX-lea în așa-numita Câmpie a Soarelui (sau a Libertății), în Munții Vâlcan, este opera arhitectului român State Baloșin. Primul monument construit pe Câmpia Soarelui de la Padeș în cinstea lui Tudor Vladimirescu a fost un obelisc, de fapt o troiță din lemn, cu însemnarea “Tudor Vladimirescu, 1821-1921”. Troița a fost ridicată de Comitetul Școlar din Padeș, în urma unei întruniri organizate din inițiativa învățătorului Nicolae I. Spineanu, prin care se decidea ca „în ziua de 9 iunie 1921, când se va sărbători centenarul lui Tudor Vladimirescu în județul Gorj, să sărbătorim și în comuna noastră o sută de ani de la moartea marelui Țăran Român…” Ulterior, în 1927, sub conducerea aceluiași comitet școlar, localnicii au început demersurile pentru construirea unui monument de piatră. Fondurile au fost strânse prin subscripție publică, învățătorul Nicolae Spineanu făcând apel în acest sens și la Mihai Gușiță din Mehedinți, directorul revistei „Datina”.
Monumentul din Poiana lui Mihai , situat la graniţa dintre judeţele Gorj şi Hunedoara, ”Poiana lui Mihai” este cunoscută ca locul unde s-a oprit Mihai Viteazul în toamna anului 1600 pentru ultima dată înainte de a trece în Transilvania şi apoi a merge la Viena. Din nefericire, voievodul va muri în mai puţin de un an după semnele care se arătaseră, în acest loc i-a murit calul. În primăvara lui 1932, Societatea Culturală „CULTUL EROILOR” din Bucureşti a hotărât ridicarea unui monument închinat memoriei marelui voievod Mihai Viteazul, în amintirea trecerii sale prin Pasul Vulcanului (comuna Schela), spre Ardeal. Locul a purtat din vechime numele de „POAIANA LUI MIHAI”, locul de popas nocturn înainte de trecerea munţilor… În august 1932, monumentul era gata şi el sosea în gara Târgu Jiu, fiind apoi amplasat, pe la începutul lunii septembrie, într-un loc de popas de pe drumul ce leagă Schela Gorjului de Vulcanul Hunedoarei.
Statuia lui Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu este amplasată în zona centrală a oraşului, în vecinătatea unor clădiri de patrimoniu precum liceul “Tudor Vladimirescu”, ansamblul statuar ridicat în onoarea lui Tudor Vladimirescu aduce un omagiu celui care a iniţiat şi condus mişcarea revoluţionară de la 1821, reamintind trecătorilor legăturile sale cu oraşul de reşedinţă al Gorjului. În anul 1890 a fost construită clădirea liceului “Tudor Vladimirescu” situată în zona centrală a Târgu Jiului, în apropierea Şcolii Primare de Băieţi. În faţa clădirii liceului “Tudor Vladimirescu” avea să fie amplasată prima statuie din oraşul Târgu Jiu. Ansamblul sculptural turnat din bronz, a fost realizat de către sculptorul gorjean Constantin Bălăcescu. Statuia a fost inaugurată în anul 1898, an în care a început şi construcţia unui nou sediu al primăriei oraşului Târgu Jiu.
Fantana Sâmboteanu , a fost amenajată în 1802, iar după alte surse, chiar înainte de 1800 de către clucerul Ianache Sâmboteanu, cel care din iunie 1812 şi până în 1815 a fost şef al administraţiei judeţului Gorj. Cișmeaua este situată în apropierea Castelului de Apă din Târgu Jiu. Fântâna a fost reparată în 1868 de către negustorii Ion Pătru şi Matei Dănăricu, iar în anii 1902 şi 1984 de Primăria Târgu Jiu.
Podul de peste Jiu (Podul lui Ferdinand) fost construit între anii 1894 şi 1895 şi este denumit Podul lui Ferdinand. A fost inaugurat oficial la data de 3 iulie 1897, în prezenţa primarului Titu Frumuşanu, a prefectului Iancu Carabatescu, a primului ministru D. A. Sturza şi a ministrului lucrărilor publice din acea vreme, I.C. Brătianu. Podul a fost construit după planurile a doi ingineri francezi Dayde şi Pille, ei find renumiţi şi pentru realizarea planurilor Marelui Palat (1900) şi a viaductului Bir-Hakeim(1905) din Paris. În anul 1921 a fost aşezată o placă comemorativă la podul de peste Jiu în amintirea luptei de la 14 octombrie 1916, în care armata română împreună cu populaţia oraşului au opus rezistenţă trupelor germane, printre participanţii la confruntare fiind şi cercetaşa Ecaterina Teodoroiu.
Primăria municipiului Târgu Jiu, Bulevardul Constantin Brâncuşi nr.16, a fost construită în 1932 după planurile arhitectului Taşcu Ciulei. Clădirea era destinată Căminului de ucenici şi corporaţiei de meseriaşi Târgu Jiu. La solemnitatea prin care s-a pus piatra de temelie au participat oameni de seamă ai vremii: Grigore Iunian – fost ministru al muncii şi justiţiei, D.R. Ioaniţescu – ministrul în exerciţiu (la acea dată) al muncii şi ocrotirilor sociale; Stavri Cunescu – inginer, secretar general al aceluiaş department şi Mihail Enescu, director general al Casei Centrale a Meseriilor.
Palatul comunal din Târgu Jiu, Piaţa Victoriei nr. 2-4, în care astăzi funcţionează Instituţia Prefectului Judeţului Gorj şi Consiliul Judeţean Gorj. Proiectul a fost realizat de arhitectul Petre Antonescu iar devizul lucrărilor a fost întocmit în anul 1896 de către arhitectul Teoharie Dobrescu, care a fost şi antreprenorul lucrării executate de inginerul Ion Poienaru. Ridicarea construcţiei a început în anul 1897 iar piatra de temelie s-a pus la 22 august 1898. La 28 mai 1901, primarul oraşului Târgu Jiu, Titu Frumuşeanu, încredinţează arhitectului Dimitrie Maimarolu finisarea lucrărilor primăriei, în august 1902 acestea fiind executate. Decoraţia exterioară şi cea interioară în stil maur dau o notă de unicitate şi monumentalitate construcţiei în care, ulterior, se instalează reţeaua telefonică (1904) şi pentru care se achiziţionează un ceas montat în turlă în anul 1905.
Colegiul Tudor Vladimirescu, din Strada Unirii nr.29, a fost înfiinţat în septembrie 1890 cu denumirea Gimnaziu Real. Construcţia actualului imobil a început în 1891, după planurile arhitectului Th. Dobrescu, antreprenor fiind Constantin Bartteli şi s-a finalizat în 1894, când, la inaugurarea sa, a participat şi ministrul Instrucţiunii Publice, Spiru Haret. Aici a funcţionat, pe lângă gimnaziu, Şcoala de ceramică iniţiată de directorul gimnaziului Iuliu Moisil şi de inginerul şef al judeţului, Aurel Diaconovici, dar şi Muzeul Gorjului, primul muzeu din ţară de acest tip constituit în 1894 din iniţiativa unui grup de intelectuali de marcă ai Gorjului: Alexandru Ştefulescu, Iuliu Moisil, Aurel Diaconovici, Vitold Rolla Piekarski. Instituţia îşi dobândeşte numele de „Tudor Vladimirescu” prin decret regal în 1897. Trebuie să remarcăm extinderile care s-au făcut, după necesităţile dezvoltării învăţământului gorjean, care au respectat întocmai arhitectura iniţială.
Biblioteca Județeana Christian Tell , situată în imobilul de pe Calea Eroilor la nr. 23, clădire monument istoric ridicată în 1928, a fost mai întâi bibliotecă orăşenească, iar din 1968 municipală. După reorganizarea administrativă din 1968 se discută problema transformării bibliotecii municipale în bibliotecă judeţeană pentru a satisface nevoia de îndrumare metodică manifestată de bibliotecarii care deserveau bibliotecile publice din mediul rural şi mic urban. Actul de naştere al Bibliotecii Judeţene Gorj este Decizia nr. 50 din 19 februarie 1974 a Consiliului Popular Judeţean Gorj care prevede funcţionarea sa , ca structură judeţeană, începând cu 1 martie 1974. Titulatura de Biblioteca Judeţeană „ Christian Tell” a fost dobândită prin Decizia 4/1992 a prefectului judeţului Gorj. Dezvoltarea permanentă a colecţiilor bibliotecii impun extinderea sediului din Calea Eroilor nr. 23. În anul 1994 a fost finalizată extinderea clădirii cu spaţii, generoase atunci, necesare pentru depozitul de carte al sălii de lectură la parter şi o sală de lectură spaţioasă la etaj (peste 50 de locuri).
Cula Cartianu din satul Cartiu, judeţul Gorj a fost construită în secolul al XVIII-lea (ridicată în 1760 – după cum arată documentele vechii familii a Cartienilor) de ceauşul Enache Cartianu, un boier foarte bogat, care a deţinut peste 400 de hectare de teren în satul Cartiu. Se află la 12 km de Târgu Jiu. Deşi iniţial a avut forma clasică a unei cule, de-a lungul timpului clădirea a suferit mai multe intervenţii, ajungând la forma unei case, stadiu în care se prezintă şi astăzi. Clădirea are un parter şi două etaje cu câte trei camere. Parterul uşor îngropat, este alcătuit din două beciuri boltite, cu intrări separate. Acestea sunt legate pe latura de est printr-o sală deschisă, având ca element de decor două arcade masive din zidărie de piatră şi cărămidă. Zidurile groase sunt construite din bolovani de râu şi piatră până la înălţimea de 1,2 m, peste acest nivel zidăria fiind realizată din cărămidă. În exterior există pridvoare ataşate pe toate laturile clădirii şi două scări exterioare din lemn. Primul etaj are, în jurul nucleului de trei încăperi, un pridvor amplu, întrerupt pe latura de est. La etajul al doilea, împărţit în acelaşi fel ca şi primul, pridvorul este delimitat numai de stâlpi de lemn. Aceste pridvoare care „îmbrăţişează“ casa (aşa-zisele „săli din lemn“) au fost adăugate în 1821 pe o structură iniţială de tip culă.
Cula de la Curtişoara, cunoscută şi sub numele de cula Cornoiu, a fost construită încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi a fost lăsată moştenire de Radu Piştescu logofătului Cornea din Târgu Jiu (1785), împreună cu toată averea. Dezvoltată pe trei niveluri, cu fântână în pivniţă şi cu creneluri de tragere la fiecare nivel, ea putea adăposti familia boierească, pe apropiaţii săi şi putea face faţă chiar unui asediu prelungit. De-a lungul timpului a suferit câteva intervenţii care nu i-au alterat însă forma iniţială pe care şi-a redobândit-o în urma restaurării din anii ‘60, ai veacului al XX-lea.
Cula Cioabă-Chintescu din satul Şiacu, comuna Slivileşti, cunoscută şi sub numele de Cula Cioabă-Chintescu datorită moştenirii ei în special pe linie feminină, a fost începută în 1818 de boiernaşul Răducan Cioabă. După moartea acestuia, soţia sa Zoiţa s-a recăsătorit cu Marin Chintescu, acesta fiind cel care a terminat cula în 1822. La fel ca şi cula din Groşerea şi aceasta are trei nivele şi a avut la origine rol în exclusivitate de veghe, refugiu şi apărare.
Cula Crăsnaru, din satul Groşerea, comuna Aninoasa, construită în a doua jumătate a secolului XVIII a aparţinut lui Costache Săvoiu zis Surcel şi soţiei sale Ecaterina, născută Frumuşanu şi a fost dată de zestre fiicei lor Elena, căsătorită cu Achil Crăsnaru. Construcţia are trei niveluri, la ultimul, pe latura de sud, se află un pridvor, iar pe laturile de est şi de nord balcon. Tipologic aparţine tipului de cule cu rol de veghe şi apărare, ulterior necesităţile de locuire punându-şi amprenta asupra funcţionalităţii construcţiei. Imobilul a suferit mai multe refaceri în timp datorate în 1801 unui atac turcesc care a dus la incendierea sa, iar în 1898 unui cutremur puternic. Restaurarea făcută prin grija Direcţiei Monumentelor Istorice în anul 1966 îi păstrează forma tradiţională.
Casa – culă din Glogova, situată pe malul stâng al Motrului, a fost construită în mai multe etape de către Necula Glogoveanu (secolul XVII ) ce foloseşte ca bază un beci mai vechi, apoi de Matei şi Ioniţă Glogoveanu (secolul XVIII), concomitent cu realizarea bisericii paraclis cu hramul “Sfântul Nicolae”. Tradiţia aminteşte de existenţa unor subterane ce făceau legătura între culă şi biserica paraclis din apropiere şi dintre culă şi un luminiş din apropierea Motrului, subterane folosite în cazul unui asediu.
Mânăstirea Tismana a fost întemeiată de Sfântul Nicodim, fiind cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească. Prima biserică a fost construită din lemn de tisa, de unde vine şi numele mânăstirii. Biserica actuală a fost zidită de Radu-Vodă, tatăl lui Mircea cel Bătrân, la finele veacului al XIV-lea. De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra ţării noastre, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri şi transformări, multe refaceri şi donaţii din partea voievozilor Basarabi şi a unor boieri înstăriţi, mânăstirea fiind ctitorie voievodală şi un puternic loc strategic. În anul 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb iar 21 ani mai târziu domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele şi uşile bisericii mari. Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mânăstiresc (1650), clopotniţa şi a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile şi casele egumeneşti, de asemenea a făcut mari donaţii mânăstirii. Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 şi 1766) şi uşile bisericii (1782). Importante danii şi obiecte de cult a făurit și domnitorul Constantin Brâncoveanu. Acces: DN67D Târgu Jiu – Baia de Aramă, dreapta Tismana (km 31), mânăstire (6 km).
Mânăstirea Polovragi a fost zidită în jurul anului 1505, de Radu Comisul şi Pătru Spătarul. În anul 1645, logofătul Danciu Paraianu ctitoreşte actuala biserică, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab. Închinată Sfântului Mormânt de cel de-al doilea ctitor al său, Mânăstirea Polovragi este răscumpărată de domnitorul Constantin Brâncoveanu de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, în anul 1693 şi facută metoc al Mânăstirii Hurez. Complexul mânăstiresc Polovragi este amplasat în apropierea Cheilor Oltețului, la marginea localității Polovragi din județul Gorj. Este aproape de Peștera Polovragi, pe care a și administrat-o timp de 300 de ani. Între anii 1962-1969, acest locaș a fost renovat , redându-i-se starea inițială și aspectul unui adevărat monument istoric. Acces: DN 67 Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu – Milostea(km 57) dreapta, Polovragi 3Km.
Mânăstirea Lainici are un trecut încă învăluit în mister, începuturile acestui lăcaş de cult nefiind cunoscute cu precizie. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicodim ar fi construit după Vişina şi un schit din lemn la Lainici. Prigoana Împarătesei Imperiului Austro-Ungar Maria Tereza, care a distrus majoritatea mânăstirilor ortodoxe din Ardeal, la jumatatea sec. al XVIII-lea , se pare ca ar fi ajuns până aici. Biserica ctitorită din sec. XIV-lea al XV-lea ar fi fost distrusă în acea perioadă. Începând cu a doua jumatate a sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea încep să apară documente istorice ce fac referire la Mânăstirea Lainici. Mânăstirea a fost distrusă complet în timpul Primului Război Mondial, trupele germane intrând cu caii în biserică, furând odoarele, clopotele, arzând arhiva şi devastând cimitirul. După război mânăstirea este reconstruită de un grup de monahi de la Mânăstirea Frăsinei. Acces: DN66 Târgu Jiu-Bumbeşti-Jiu, loc. Lainici (km 32).
Biserica Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril, aflată în Piaţa Victoriei, în faţa Palatului Prefecturii, este ctitoria negustorilor Dobre Sârbu şi Radu Cupeţu ale căror portrete pot fi văzute în pronaos. Construcţia s-a realizat între 1748-1764, imobilul fiind cunoscut şi sub numele Biserica Negustorilor, Biserica Domnească şi chiar Biserica de la Jii. Planul bisericii este în formă de cruce. Construcţia a suferit de-a lungul timpului mai multe intervenţii care nu i-au alterat forma originală. În 1843, cu ajutorul lui Pavel Kisseleff se zugrăveşte şi înfrumuseţează catapeteasma, iar în 1855- pictura în stilul bizantin este acoperită cu pictură în stilul renaşterii de către Mişu Popp; în 1902, pictura este însă spălată şi completată cu diferite ornamente. Deoarece în timp a suferit numeroase modificări, în 1933 este restaurată prin grija Comisiunii Naţionale a Monumentelor Istorice.
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se află pe axul Căii Eroilor şi a fost integrată creaţiei brâncuşiene, creând o legătură între elementele ansamblului sculptural. Ridicată pe locul unei alte biserici ce data din anul 1777, ea a fost reconstruită între anii 1927 şi 1938 şi inaugurată o dată cu complexul executat de Brâncuşi, la 7 noiembrie 1937. Pictura în stil neobizantin a fost executată în frescă de către pictorul gorjean Iosif Keber, iar lucrările au fost urmărite de arhitecţii Ion Antonescu, Anghel Păunescu şi Iulius Doppellreiter. Antreprenorii au fost fraţii Di Bernardo şi Luigi Pittiui.
Biserica Sfântul Nicolae şi Sfântul Andrei, din Târgu Jiu, strada 11 Iunie nr.48, ctitorie de la 1795 a protopopului Andrei Schevofilax şi a soţiei sale Maria, a Stancăi Slugereasa Crăsnaru, soţia slugerului Gheorghe Crăsnaru şi a pitarului Grigorie Crăsnaru, a fost terminată în anul 1813, după cum reiese din pomelnicul semnat la 1814 de Dionisie Eclesiarhul. Pictura interioară datează din 1812, fiind realizată de diaconul Mihai din Târgu Jiu, Anghel vopsitorul şi Ion. În 1927 şi 1961 pictorul Iosif Keber a spălat pictura interioară.
Mănăstirea Strâmba Jiu, Turceni, nu mai păstrează din vechiul ansamblu decât biserica cu hramul Sf.Treime, stăreţia şi ruinele unor ziduri pe aripa de nord. După unele documente aceasta a fost ridicată între anii 1597 şi 1599 aşa cum afirmă marele istoric gorjean Al.Ştefulescu, de marele vistier Stoichiţă Râioşanu şi soţia sa Dochia. La ridicarea ei a contribuit şi nepotul lor Miloş.
Mânăstirea „Sf. Ioan Botezătorul – Cămărăşeasca” este aşezată pe malul drept al râului Gilort, la nord-est de oraşul Târgu Cărbuneşti. Este zidită în anul 1780 de către Polcovnicul Mihai Coltescu în timpul Voievodului Alexandru Ipsilanti. Se afirmă că din pronaos pornea un tunel subteran prin care se putea ajunge în caz de primejdie pe celălalt mal al Gilortului, tunel surpat in 1946. În 1994, îşi recapătă statutul de mânăstire. Acces: din DN67 Târgu Jiu – Râmnicu Valcea/ în loc. Scoarţa (km 17) la dreapta, DN67B 8 km, stânga în Târgu Cărbuneşti, 1,5 km.
Mânăstirea Dealu Mare se află aşezată în vârful Dealului Mare, loc cunoscut sub denumirea Cioaca lui Surcel. Biserica a fost zidită în anul 1865 de C. Savoiu, boier cu tendinţe liberale. A funcţionat cu întreruperi. A fost desfiinţată în anul 1959 şi reînfiinţată în 1992. Acces: DN66/E97 Filiaşi – Târgu Jiu / la km 18 stânga în Broşteni, DJ 673 prin Turceni /4 km), dreapta Borăscu (8 km).
Mânăstirea Târgu Logreşti a fost ctitorită în anul 1769 de ieromonahul Tandalescu. Mânăstirea Târgu Logreşti a fost închinată Episcopiei de Râmnic în anul 1785. În perioada 1830-1840 a servit ca biserică de mir şi a fost părăsită după secularizarea averilor mânăstireşti. În timpul perioadei comuniste, mânăstirea a fost închisă. În anul 1990 a fost redeschisă de maicile de la Polovragi. A redevenit mânăstire în anul 1992. Acces: DN67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, stânga în Milostea (km 57) pe DJ605A, dreapta în Obislavu (km 29) pe DN67B, Târgu Logreşti (km11), dreapta peste râu 2 km.
Mânăstirea Vişina, aflată la ieşirea din defileul Jiului, pe şoseaua ce leagă oraşul Târgu Jiu de Petroşani – la 14 kilometrii de Târgu Jiu – este o mânăstire cu obşte de călugări, purtând hramul Sfânta Treime. Prima atestare documentară a acestei mânăstiri o avem într-un document al lui Neagoe Basarab din anul 1514. Din vechea Mânăstire Vişina s-au păstrat doar ruinele bisericii. Mânăstirea Vişina a fost reînfiinţată în anul 1994.
Mânăstirea Crasna este ctitoria pitarului Dumitru Filisanu, nepot al Banului Craiovei, Dobromir, și văr cu Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, de la sfârşitul sec. al XV-lea. Biserica Mânăstirii Crasna a fost terminată în 1637. S-a pictat între anii 1756 şi 1757 de Grigore Zograf şi de fiul său, Ion. Biserica Mânăstirii Crasna este construită în stil bizantin, cu o singură turlă deasupra naosului. După 1990 biserica şi chiliile au fost acoperite cu tablă, corpul de chilii din partea de sud a fost renovat şi s-a construit un corp nou. Acces: DJ 665 Novaci – Bumbești-Jiu 15 km, Crasna.
Schitul Cioclovina de Jos, sihăstrie a Mânăstirii Tismana, ctitorit de obştea de călugări la 1714-1715, este situat la 4-5 kilometri mai sus de Mânăstirea Tismana.
Schitul Cioclovina de Sus, a doua sihăstrie a Mânăstirii Tismana, ctitorită la 1714, este situat la altitudinea de 970 m și la o distanţă de 3 km de celălalt schit al Tismanei. Frescă pictată în stil bizantin.
Schitul Târgu-Logreşti, din comuna cu același nume, a fost ctitorit la 1718 ca schitul „Sfinţii Voievozi”.
Schitul Locurele, metoh al Mânăstirii Lianici, este ctitorit la 1850 şi este situat la 4,5 km de Mânăstirea Lanici, pe muntele Gropul. În arhitectura religioasă din Gorj, bisericile de lemn sunt mărturia unică a unei strălucite civilizaţii a lemnului, nu puţine dintre ele numărând peste 300 de ani de existenţă. Specificitatea lor constă în dispunerea temeliei direct pe pământ, prezenţa peretelui plin între pronaos şi naos şi absenţa clopotniţei peste pronaos.