Muzeul de Istorie - Galati, Str. Mr. Iancu Fotea 2 - Tel - 0236-460.797 - Muzeul a fost înfiintat sub numele de Muzeul "Cuza Voda", pe baza colectiei V. A. Urechia si a colectiei Paul si Ecaterina Pasa. Cladirea muzeului a fost construita în anii 1937 - 1939. Muzeul detine colectii de arheologie (obiecte paleolitice descoperite la Plesa, Puricani, Sipote, obiecte neolitice din cultura Cris, altarul votiv de la Sendreni, obiecte romane si medievale), istorie, etnografie (costume, obiecte de pescuit, unelte, razboi de tesut, tesaturi). Biblioteca are peste 8.000 de volume. Detine bunuri culturale clasate în Tezaurul patrimoniului cultural national.

Muzeul de arta vizuala Galati -"Arta ca viaţa!" - Inaugurat în anul 1967, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi este primul muzeu de artă contemporană românească şi a fost conceput astfel încât să prezinte cele mai noi tendinţe ale fenomenului plastic, destinaţie pe care şi-o păstrează şi astăzi. Aproximativ 400 de lucrări existente în sălile de expunere şi în aer liber, în parcul muzeului, constituie o selecţie dintr-un patrimoniu mult mai amplu, completat adesea cu un patrimoniu virtual, al artiştilor contemporani. Muzeul deţine şi o valoroasă colecţie de artă modernă românească, secolul XIX şi XX. Cele cinci peisaje de Nicolae Grigorescu sunt un reper elocvent al virtuozităţii pictorului care a contribuit în secolul XIX la integrarea plasticii româneşti în orientările novatoare ale artei europene din acea epocă.Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi are ca scop principal prospectarea, valorificarea şi conservarea patrimoniului artei contemporane şi îşi propune atragerea şi cultivarea publicului tânăr prin activităţi care să-i facă să devină vizitatori constanţi al muzeului.Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi organizeză expoziţii temporare româneşti şi străine dar şi alte manifestări diverse dedicate iubitorilor de artă: proiecţii de filme, concerte de jazz, de muzică clasică, de operă, spectacole de balet, lansări de carte, lecţii de istoria artei, de educaţie estetică, spectacole de teatru, tabere de creaţie, etc.

Complexul Muzeal De Stiintele Naturii - Galati, Str. Regimentul 11 Siret 6A,Tel - 0236-411.898 - Înfiintat în 1956 ca institutie de sine statatoare, pe baza unei colectii de geologie mineralogie privata. A fiintat într-o cladire centrala, cu o expozitie de fauna prezentata dioramatic. A avut si un acvariu cu pesti exotici. Din 1972 a fost dezafectata, cladirea degradându-se, si-a depozitat colectiile într-o scoala, pâna în 1976, când a primit un nou sediu. În 1978, în sediul din str. Domneasca 91, s-a deschis expozitia de baza ce trateaza probleme de ecologie a pasarilor din zona de sud-est a României. Prezentarea este moderna, cu diorame, biogrupe, vitrine tematice, sistematice. În muzeu exista sonorizare si un spatiu de prezentare pentru filme stiintifice.

Casa Memoriala "Costache Negri" - Galati, Str. Costache NegriI - Tel - 0236-825.899 - Muzeul a fost înfiintat în conacul familiei lui Costache Negri, construit la începutul secolului al XIX-lea, în stilul casei taranesti din Moldova, de tip evoluat. În anul 1943 cladirea a fost declarata monument istoric si s-a luat hotarârea de a fi transformata în muzeu. Aceasta intentie s-a materializat abia dupa 25 ani, actuala formula organizatorica fiind inaugurata la 21 mai 1986. În cele sapte sali de expozitie se regasesc mobilier si piese de arta decorativa (din renumite stiluri europene din epoca), picturi, fotografii si documente relevante pentru viata si activitatea scriitorului si omului politic Costache Negri (1812 - 1876), familiei si colaboratorilor sai.

Muzeul din Tecuci - Tecuci, Str. Decembrie 1918 Nr. 36 - Tel - 0236-811.672 - Edificiul în care funcţionează Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, inclus în lista monumentelor istorice, categoria A, a fost construit în mai multe etape începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea. În anul 1885, clădirea este amintită ca fiind în proprietatea lui Anton Cincu, om politic şi filantrop local, care o va lăsa prin testament, la 22 iulie 1894, fiului Teodor Cincu. Din punct de vedere arhitectural, se remarcă stilul baroc, predominant în prima etapă a construcţiei, când accesul se făcea dinspre sud, un turnuleţ pe care era inserat medalionul cu blazonul familiei străjuind intrarea în casă. La începutul secolului al XX-lea, s-au modificat faţadele casei, accesul principal fiind orientat spre est şi tratat în stil neoclasic. Un fronton  susţinut de patru coloane corintice marchează intrarea principală. Ferestrele sunt decorate cu motive florale, în  cheia arcadei fiind  inserat un medalion asemănator cu cel de pe turnul casei în care este  integrată monograma familiei. Liniile fluide baroce se combină armonios cu elementele clasice, expresie a unui gust rafinat în căutare de noi modele.Primar al oraşului Tecuci între 1894-1896, 1898-1899 şi 1902-1906, deputat în Parlamentul României, Teodor Cincu face parte alaturi de bunicul şi tatăl său, Tudoran, respectiv Anton Cincu, din „familia” donatorilor oraşului Tecuci.Urmând exemplul familiei sale, „cari au ridicat şi ctitorit biserici pentru Slava lui Dumnezeu şi în loc de închinăciune pentru norod, cari au înfiinţat spitale pentru alinarea suferinţelor trupeşti, înzestrându-le pe toate cu moşii pentru veşnică întreţinere”, Teodor Cincu va dona oraşului Tecuci „imobilul situat în oraşul Tecuci, str. Carol Nr. 12, compus din casa de locuinţă, împreună cu toate dependinţele, plantaţiunile”, cu scopul înfiinţării unui Muzeu.Înființat prin „Deciziunea Consiliului Comunal no.3” în ședința din 3 august 1934, muzeul, cunoscut sub titulatura „Fundația Culturală Teodor și Maria Cincu. Muzeul comunal Mihail Dimitriu – Arheologie și Științele Naturale Tecuci”, va fi inaugurat în mod oficial pe data de 17 noiembrie 1935.   http://muzeultecuci.ro/