Cetatea de la Oradea - Cetatea construita în secolul XI si devenita o adevarata emblema a orasului, individualizându-se printr-o forma pentagonala unica în Estul Europei. Dincolo de peretii cetatii functiona o biblioteca, un observator astronomic, o tiparnita si o scoala.În biserica catolica, si în cimitirul ei si-au gasit odihna vesnica nu mai putin de sapte capete încoronate: Ladislau I (decedat la 25 iulie 1095 la Zvolen, adus la Oradea în perioada 1130-1134), Andrei al II-lea (înmormantat în 1235 la Oradea, dus ulterior la abatia din Agria), Stefan al II-lea, Ladislau al IV-lea Cumanul (asasinat în 1290 la Cheresig), regina Beatrix (sotia lui Carol Robert de Anjou, in 1319), regina Maria (sotia lui Sigismund de Luxemburg, in 1396) si regele-imparat Sigismund de Luxemburg (in 1437).
Muzeul Cetății și Orașului Oradea - Dacă te afli prin Oradea și ești avid de cultură, pasionat de arheologie sau pur și simplu vrei să trăiești istoria pe pielea ta, Muzeul Cetății este locul potrivit pentru tine. La parter, în latura sudică, mai exact în Sala cu grifoni, se află o expoziție la fel de incitantă ca numele amplasametului, intitulată „Două decenii de săpături arheologice în Cetatea Oradea”. Aceasta este realizată cu sprijinul Muzeului Țării Crișurilor, punând în valoare piesele dezgropate în urma campaniilor arheologice din ultimii 25 de ani, vizitatorul făcând cunoștință cu evoluția istorică și arhitectonică a Cetății de la începuturi până în secolul XVII. Sunt expuse piese de piatră, orfevrărie, fierărie și os, elemente ce vor putea fi admirate până în iunie 2017. Tot la parter veți putea vizita o altă expoziție temporară, numită „Urmele trecutului prin pașii prezentului”, care valorifică vestigiile arheologice descoperite în Piața Unirii, în timpul reabilitării rețelelor subterane. Tot aici, expoziția de artă creștină „Transcendența”, este o selecție din colecția Németh-Kriza care cuprinde opere de inspirație cotidiană creștină reprezentate prin picturi, sculpturi și grafică. Dacă acestea de până acum au fost expoziții temporare, ceva cu care vă puteți delecta în orice clipă este vasta expoziție intitulată „Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea, din pragul colapsului în măreţia de odinioară”. Aceasta este o expoziție fotografică a Cetății Oradea înainte de reabilitarea sa recentă. În imagini sunt prezentate corpurile cetății și stadiul lor de degradare. Astfel, vizitatorul se află în ipostaza unui critic ce poate face o comparație între aspectul cetății înainte și după reabilitare. O altă expoziție permanentă este și „Lapidarium”, unde sunt expuse pietre fasonate și sculptate, dar și descoperite în cadrul diferitor campanii arheologice, desfășurate pe o suprafață de circa 2000 de metri pătrați. Prin intermediul acestei expoziții, se poate lua contact cu fazele evolutive ale Cetății orădene, fiind prezentate și piese de factură romanică, gotică dar și renascentistă. Pot fi observați piloni și capete de susținere a bolților, fragmente de nervuri de boltă, ancadramentre de piatră pentru uși și ferestre, pietre tombale. Se pot observa și fragmente din fațada vestică a catedralei gotice, turnul (corpul A), precum și profilatura Basilicii Sfânta Maria, construcție romanică, și a vechii biserici gotice. De aceste monumente sunt alipite morminte ale unor înalți prelați orădeni.
Muzeul Memorial Aurel Lazăr - Om politic, sensibil și neobosit în lupta pentru recâștigarea sufletului patriei sale, Aurel Lazăr a fost o personalitate importantă care a influențat demersul istoriei, și nu numai. Născut la data de 17 august 1872 în Oradea, Aurel Lazăr este fiul lui Teodor Lazăr și nepotul prin mamă a protopopului de Beiuș, Ioan Pop. Acesta a fost școlarizat la vârsta 6 ani, în 1878 calcă treptele claselor primare, în 1882 intră la liceu iar în 1890 este admis la Academia de Drept din Oradea urmând ca ultimul an de facultate, anul IV, să și-l finalizeze la Facultatea de Drept din Budapesta. Din ziua Bobotezei a anului 1896, Aurel Lazăr este promovat la rangul de „doctor iuris”, urmând ca un an mai târziu să își susțină examenul în Budapesta pentru a deveni avocat, iar tot în anul 1897 își deschide o cancelarie de avocatură în Oradea, pe strada Szechenyi, numărul 263. Vremurile de atunci i-a împleticit destinul cu cel al Valeriei Fejer, din noiembrie 1897, fiica avocatului Gheorghe Fejer. Perioada istorică mult încercată l-a impulsionat pe Aurel Lazăr înspre a lupta în favoarea educației naționaliste. Astfel, biroul său de avocatură devine un spațiu unde studenții de la Academia din Oradea erau instruiți și bine organizați înspre acțiunea în favoarea țării. Se pare că demersul tânărului avocat a deranjat, iar în anul 1899 a fost amendat cu 100 de coroane pentru aderarea la „Poporul român” – fapt bine cunoscut, în ciuda dificultăților ce le întâmpina în pronunțarea corectă ale unor cuvinte din limba română, fiind mai familiarizat cu limba maghiară. Cu toate că în timpul școlii nu a excelat în arta scrisului, Aurel Lazăr avea un har înspre a vorbi în fața oamenilor abordând un mod de exprimare clar, sincer, sensibil, cu substanță, urmărind mereu firul logic al subiectului. De asemenea, a observat necesitatea culturii din viața oamenilor din Bihor, și probabil nu numai, susținând-o prin propria implicare în societatea corală „Hilaria” și preluând rolul de președințe al acesteia în anul 1905, moment ce a declanșat materializarea activităților destinate culturii, precum: cercul de lectură, conferințele literare și istorice, contribuția la revista „Vieața românească”, organizarea unor șezători artistice la țară și altele. Cu toate că școlile dispuneau de norme aspre și disciminatorii la începutul secolului XX, Oradea și Bihorul aveau parte de o viață culturală activă și frumoasă. Toate aceste demersuri pline de font și formă au fost stopate odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, eveniment ce a mobolizat membrii Reuniunii, trimițându-i pe front. În lupta cu planul maghiarizării a lui Apponyi Adalbert, Aurel Lazăr a inițiat și susținut demersuri de protest contra legii din anii 1907 – 1908. Multe alte încercări ale timpului au fost combătute de efortul și deschiderea acestui om politic. Despre viața și influența lui Aurel Lazăr se găsesc multe informații. De aceea, vă invităm să le identificați, să le cercetați, să le analizați iar dacă considerați de cuviință, să le oferiți în dar și celor de lângă voi.
Contact – Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” - Adresă: Str. Aurel Lazăr, nr. 13 - Telefon: +40-733-669.340
Muzeul Iosif Vulcan - Mă plimb pe Pietonală în miezul zilei, prin mulțimea de orădeni care bântuie centrul orașului. Ajung la capătul străzii Republicii: la dreapta se ridică impunătoare clădirea Teatrului Regina Maria, în față se arată podul și turnurile Primăriei, iar la stânga intuiesc o stradă retrasă, aproape de malul Crișului. Îmi iau titlul de explorator al orașului și o iau la stânga. Numele străzii pe care mă aflu este Iosif Vulcan. Continui să înaintez și mă opresc în fața numărului 16: o casă care, din punct de vedere arhitectonic, nu prezintă elemente deosebite. Probabil că într-o zi aglomerată aș fi trecut pe lângă ea fără să o observ. Această casă însă adăpostește istoria unei personalități marcante atât pentru orașul nostru cât și pentru literatura română. Este vorba despre Muzeul Memorial „ Iosif Vulcan ”. Dar până una alta… cine a fost Iosif Vulcan? În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, meleagurile noastre erau măcinate de un ideal îndrăzneț: eliberarea Transilvaniei și unirea principatelor române. Acestea erau vremuri în care cultura română avea misiunea de a purta pe umeri aspirațiile oamenilor, oferindu-le o voce. Iosif Vulcan (1841-1907) a fost unul dintre animatorii vieții culturale transilvănene. Cum a reușit? Ei bine, încă de pe băncile liceului, tânărul Vulcan și-a început activitatea de publicist și scriitor. Cu toate acestea, la îndemnul tatălui său, s-a îndreptat spre facultatea de drept din Budapesta. Literatura însă a exercitat o forță de atracție mult prea puternică pentru ca Iosif Vulcan să-i poată rezista. Drept martori stau cei cincizeci de ani în care această personalitate „a constituit îndemnul viu pentru crearea unei literaturi române” (Pliantul: Muzeul Memorial Iosif Vulcan, text: Angela Popovici) și cele patru decenii de-a lungul cărora a condus revista Familia cu admirabilă dedicație. Iosif Vulcan a scris foarte mult: poezii, nuvele, romane, biografii, note de călătorie, traduceri din literatura universală, nenumărate articole. În 1871 a fost ales ca membru extern al Societății Academice Maghiare “Kisfaludy”, iar în 1879, membru al Academiei Române unde a fost printre puținii care au sprijinit tânăra generație de scriitori. De asemenea, a fost un devotat promotor al teatrului românesc în Transilvania.
Contact – Muzeul Iosif Vulcan - Adresă: Str. Iosif Vulcan, nr. 14 - Telefon: +40-259-463.755
Muzeul Ady Endre - Muzeul Ady Endre este un punct care nu trebuie sa lipsească de pe lista „must see” a obiectivelor turistice orădene! Pentru a înțelege rolul pe care l-a jucat poetul și publicistul Ady Endre pe scena literară, trebuie să rostogolim timpul până în luna noiembrie a anului 1955 când, la festivitatea de inaugurare a Muzeului Memorial „Ady Endre”, în prezența reprezentanților organelor de stat și de partid, Eugen Jebeleanu, poet și traducător al operei adyene, aduce la cunoștință faptul că „Ady Endre a fost maghiar, dar în așa fel a fost maghiar că a simțit, a suferit dorințele și suferințele tuturor oamenilor exploatați. Așa a devenit el poetul întregii lumi progresiste, și acum acest oraș, care de atâtea ori a fost martor intrigilor șovine extremiste și unde Ady a luptat atât de curajos împotriva prostiei, a întunericului și a calomniilor, inaugurează muzeul marelui său poet. Muzeu care este la fel de drag poporului român și maghiar.” Povestea acestui poet este, așadar, oglindirea unei revolte și a unei reîmprospătări. Ady Endre s-a născut în data de 22 noiembrie 1877, în satul Mecențiu din județul Sălaj unde pășește pentru prima dată între zidurile școlii. Ulterior, drumul îl poartă spre Carei și Zalău unde își face studiile secundare. De asemenea, la Zalău debutează în ziarul local Szilagy (Sălajul). Următoarea destinație pe hartă este Timișoara. Aici lucrează la Curtea de Apel ca arhivist. La Debrețin își începe studiile la Drept, fără să le finalizeze, își începe activitatea ziaristică și publică primul volum de versuri: Versek (Versuri). În zorii secolului al XX-lea, mai exact ianuarie 1900, Ady Endre ajunge în dragul nostru oraș, Oradea, în calitate de ziarist la gazeta conservatoare Szabadsag (Libertatea).
Contact – Muzeul Ady Endre - Adresă: Parcul Traian, nr. 1 - Telefon: +40-259-412.724
Palatul Miksa Moskovits - Bijuterie a arhitecturii 1900 din Oradea, Palatul Miksa Moskovits se află la adresa Parcul Traian nr. 2, la colțul format cu strada Republicii. A fost comandat de inginerul Miksa Moskovits, căruia i-a servit drept locuință.Terenul pe care se află Palatul Miksa Moskovits a fost cumpărat în 1904, iar clădirea în sine a fost ridicată în perioada 1904 – 1905, după planurile arhitectului Kálmán Rimanóczy junior. Structura de rezistență a fost proiectată de profesorul universitar budapestan ing. Szilárd Zielinszky.Palatul Miksa Moskovits este format din subsol, parter, mezanin și două etaje și este organizat în jurul unei curți interioare. La subsol se aflau spații de depozitare, iar la parter magazine. Etajele serveau drept locuințe de mari dimensiuni, apartamentele având de la trei la cinci camere, dar care au fost recompartimentate cu timpul.
Palatul Füchsl - Edificiu de mari dimensiuni, Palatul Füchsl este printre primele clădiri în stil lechnerian din Oradea. A fost construit pe baza planului realizat de arhitecții budapestani Zoltán Bálint și Lajos Jámbor, în perioada 1902-1903. Antreprenorul a fost orădeanul Vilmos Rendes și a aparținut fraților Arnold și Mór Füchsl, importanți comercianți de vinuri.Palatul Füchsl este format din parter și două etaje și ascunde sub aparența unei fațade unitare două imobile de raport, fiecare cu o curte interioară și cu intrare proprie.La subsol se găseau pivnițele pentru vin, de mari dimensiuni, și cămările pentru lemne și cărbuni. Parterul are spre stradă spații comerciale. La etaje se găseau apartamente, iar cele situate spre stradă erau destinate categoriilor sociale înstărite.Pe colț, imobilul este rotunjit. La nivelul acoperișului se află un coif conic încununat cu un lanternou din tablă zincată, sub formă de bulb. Acesta avea un fleuron, astăzi dispărut, reprezentând caduceul lui Mercur, zeul comerțului, protector al călătorilor. Fațada este executată unitar și nu lasă să se ghicească faptul că sunt două imobile. Aceasta se remarcă prin ornamentația bogată, curbilinie, vegetală, simbolică, reprezentată de vrejurile de viță de vie, ciorchinele de struguri, ornamentele florale și frunzele.Comanditarii edificiului, frații Füchsl, au monogramele „TF” atent amplasate și caligrafiate în panouri trapezoidale, acestea fiind legate de activitatea lor. Feroneria este realizată în manieră curbilinie. Toate aceste trăsături conferă imobilului originalitate și o deosebită particularitate stilistică, stârnind atenția trecătorilor.
Casa Adorján II - În perioada 1904 – 1905 a fost ridicată Casa Adorján II, cea care se află pe strada Patrioților numărul 4. Ambele Case Adorján au fost gândite de arhitecții Komor Marcell și Jakab Dezső, alături de antreprenorul Sztarill Ferenc, și fac parte din categoria clădirilor secession.Proprietarul clădirilor, Adorján Emil, este cel care a ridicat și Palatul Vulturul Negru. În anul 1902 acesta a cumpărat colțul dintre străzile Patrioților și Moscovei, lângă magazia teatrului, urmând ca în 1903 să construiască Casa Adorján I, iar puțin mai târziu Casa Adorján II.Cu toate că în prezent imobilul este recompartimentat în apartamente mai mici, în trecut clădirea era compusă din câte două apartamente de închiriat pe nivel, cu patru – cinci camere, iar parterul era destinat magazinelor. Întreg imobilul are planul dreptunghiular.Motivele florale, care îmbogățesc fațada Caselor Adorján, constituie elementele de bază cu ajutorul cărora acestea sunt ușor de identificat. De asemenea, cea de-a doua construcție Adorján, spre deosebire de prima, este simetrică. Cu o fațadă compusă din trei balcoane, două la primul etaj în formă dreptunghiulară și unul la cel de-al doilea etaj terminat în arc de cerc, cu aticul curbiliniu, cu ornamente florale inspirate din arta populară, cu reprezentarea unei inimi care are deasupra o vază cu o plantă (rodie sau lalea), cu o poartă pietonală din lemn masiv și cu multe alte detalii, Casa Adorján II stă martoră unor vremuri apuse, dar și contemporane nouă.
Palatul Ullmann - Simbol al comunității evreiești din Oradea, clădirea Palatul Ullmann, proiectată de arhitectul Löbl Ferenc, a fost construită la începutul secolului XX, în 1913, concepută ca reședință opulentă a bunăstării familiei Ullmann, dar și pentru a adăposti un centru comercial monumental.În clădirea formată din subsol, un parter de o înălțime relativ asimetrică celorlalte niveluri, și trei etaje construite în jurul curții interioare, s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, diferite firme, depozite, apartamente, dispuse mai ales la etajele superioare, însă și magazii, în special în subsol. Apartamentele dinspre fațadă erau concepute ca reședințe de lux pentru familiile înstărite, iar cele dinspre curte, construite mai sărăcăcios, erau folosite de către servitori. Fațada reflectă religia proprietarilor, având ca decorație sesizabilă un menorah străjuit de doi lei.Dintre membrii familiei Ullmann, veniți în Oradea în 1860, se remarcă Izidor Ullmann, cel care a fost implicat în înființarea Camerei de Comerț și Industrie a orașului, precum și în cadrul fondării Școlii Ortodoxe Evreiești.În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Palatul Ullmann a jucat un rol vital, dată fiind locația sa din ghetoul orădean. Aici, între 1943 și 1944, erau catalogați evreii care urmau să fie deportați în lagărele de concentrare, în principal în cele din vestul Poloniei, printre care și Sandor Ullmann, fiul lui Izigor și proprietarul de drept al palatului.Anii de după război au conferit, pentru clădirea ce străjuia, cândva, cea mai importantă piață a orașului, cadrul propice pentru a reveni la unul dintre scopurile inițiale, acela de a găzdui apartamente, menire pe care o poartă și azi această clădire aflată în Piața 1 Decembrie, înconjurată de construcții și monumente ce stau mărturie bunăstării de odinioară a comunității evreiești din Oradea.
Monumentul Pompierilor din Bihor - Suntem parcă obișnuiți să gândim că, în caz de urgență, cineva ne va salva, cineva va forma numărul 112 pentru ca, mai apoi, o echipă specială să facă slalom printre mașini cu scopul din a ne ajuta să scăpăm de situațiile grave în care suntem prinși. Pentru a le recunoaște meritele, mai demult, prin 1996, a fost dezvelit: Monumentul Pompierilor din Bihor, dedicat întocmai bravilor care sunt mereu pe poziții să intervină în cele mai grave situații.Bineînțeles, nu doar pompierilor li s-au adus astfel de omagii însă, de această dată ne propunem să ne reamintim de Monumentul Prompierilor din Bihor pe lângă care, probabil, trecem des însă, din cauza grabei, gândurilor cotidiene, agitației sau din orice alt motiv, nu-i acordăm, în unele cazuri, măcar o privire încălzită de sentimentul recunoștinței.Prin anul 1936 a fost înființată Compania de Pompieri Oradea, iar decenii mai târziu, la data de 14 octombrie 1996, a fost dezvelită această statuie amplasată la intersecția dintre străzile Avram Iancu și Mihail Kogălniceanu.
Casa Adorján I - Datând din 1903, Casa Adorján I este amplasată pe strada Patrioților, numărul 6, și i-a avut ca arhitecți pe Komor Marcell și Jakab Dezső. Antreprenorul lucrării a fost Sztarill Ferenc.Stilul secession s-a așternut și peste această casă, devenită ulterior monument istoric. Adorján Emil a cumpărat în 1902 o suprafață de teren considerabilă, și anume spațiul dintre colțul străzilor Patrioților și Moscovei, lângă magazia teatrului. Proprietarul acestei case a fost și cel care a ridicat Palatul Vulturul Negru.Planul clădirii este realizat după forma literei „L”. Aceasta are un gang, o intrare pietonală și o scară care duce înspre etaj. „Planimetria, funcţiunea, iniţială a imobilului poate fi doar presupusă în lipsa proiectului original. La parter se găsea probabil un singur apartament cu şase camere, al proprietarului, cu spaţiile de serviciu spre curte, cu intrarea din gangul de pe Str. Patrioţilor şi o altă intrare din curte. La etaj au existat probabil două apartamente cu câte patru sau cinci camere. La nivelul al doilea sunt spaţii de locuit şi podul. În prezent imobilul este recompartimentat în mai multe apartamente” – sursă text AICI.Cu un subsol înalt, parter, un etaj întreg și un al doilea etaj parțial, mai scund, clădirea este compusă din două fațade realizate unitar și simetric, unite prin intermediul colțului teșit și ornat cu diferite elemente decorative, ca de exemplu copacul din ghiveci cu frunze de laur și flori, interpretat ca fiind arborele vieții.
Șirul Canonicilor - Cele 57 de arcade ale Șirul Canonicilor – cunoscut și pentru faptul că face parte din Complexul Baroc din Oradea, alăturându-se Bazilicii Romano-Catolice și Palatului Episcopal – se încadrează în arhitectura barocă.Monumentul a fost construit în perioada 1758 – 1875, după proiectul arhitectului F.A. Hillebrandt, și unește zece clădiri. În zilele noastre, obiectivul turistic este apreciat pentru frumusețea sa, atrăgând atât turiști veniți din alte părți, cât și orădeni care, din când în când, se rătăcesc pe străzile orașului cu scopul de a-l (re)descoperi.
Turnul Primăriei din Oradea - La începutul secolului al XX-lea, zestrea edilitară a oraşului Oradea se îmbogăţea cu o somptuoasă construcţie, care urma să devină, în scurt timp, un însemnat centru administrativ şi urbanistic. Edificiul monumental al primăriei, Turnul Primăriei din Oradea a fost construit după planurile arhitectului Rimanoczy Kalman, în stil neoclasic şi se întinde pe o suprafaţă de 5.508 mp. Clădirea primăriei a fost ridicată după numai doi ani de muncă intensă, între februarie 1902 – octombrie 1903.Planul clădirii este în formă de „U” cu o latură deschisă. Edificiul se remarcă în primul rând prin monumentalitate. Are un parter şi două etaje, cu acces pe fiecare latură. Faţada dinspre Crişul Repede are un turn cu un orologiu la cota cea mai înaltă. Clădirea dispune de trei curţi interioare. Accentul decorativ cade, în primul rând, asupra faţadei principale în stil neoclasic, mai ales pe tronsonul central. Se poate afirma că, în zilele noastre, sunt un număr mic de imobile cu funcţie administrativă din România, care să reprezinte atât de bine îmbinarea funcţionalităţii cu aspectul impunător şi elegant.Trebuie să remarcăm, în acest timp, că edificiul ce adăposteşte administraţia locală este una din puţinele clădiri ale urbei care şi-a păstrat destinaţia iniţială, respectiv de a servi interesele societăţii orădene, o societate particularizată prin multietnism, multifuncţionalism şi multiculturalism.
Piața Ferdinand – o cutie de bijuterii - Piața Ferdinand (cândva numită Piața Bemer) este una dintre cutiile de bijuterii care alcătuiesc zestrea orașului Oradea. Situată în zona centrală, pe malul drept al râului Crișul Repede, piața adăpostește numeroase monumente culturale, fiecare fiind o bijuterie aparte prin aspectul deosebit și povestea care se află în umbra ei.Ne aflăm așadar în inima Oradiei, plimbându-ne în Piața Ferdinand. Vom descoperi…
Sinagoga Ortodoxă Hinech Neorim - După 20 de ani de când arhitectul Löbl Ferenc a gândit un proiect pentru Sinagoga Ortodoxa Hinech Neorim, iar in anul 1910, au început și lucrările care astăzi constituie o mică parte din istoria evreilor din orașul Oradea.Datând din anul 1930 (1926 conform diferitor surse), Sinagoga Ortodoxă Hinech Neorim este ultimul templu mozaic din Oradea. Acesta este construit pe un plan rectangular, având dimensiuni nu foarte mari. Cele patru coloane spiralate, așezate în colțuri, alături de ferestrele ovale din jurul intrării centrale – pe unde aveau acces doar bărbații – , naos, balcoanele laterale și multele elemente specifice acestei culturi, fac ca monumentul istoric să contribuie la completarea listei frumuseților arhitecturale din Oradea.Situată pe strada Primăriei, numărul 25, lăcașul sfânt a funcționat până în anul 1990, când a fost abandonat și preluat un an mai târziu de către conducerea Comunității Evreiești. În anul 2010 construcția de tip „vapor” a intrat în administrarea Muzeului Țării Crișurilor pentru zece ani, aceștia din urmă având responsabilitatea de a realiza un Muzeu de istorie a evreilor din Oradea și Bihor. Până în prezent, lucrarea a fost realizată parțial, fiind luate în calcul noi investiții pentru finalizarea proiectului.Trecutul evreilor este unul destul de incert din cauza arhivelor distruse. Drept urmare, prima mențiune cu privire la evreii din Oradea își are rădăcinile în anul 1715. În anul 1850 trăiau 1438 de evrei în Oradea, urmând ca după un timp, după emanciparea evreilor, numărul să crească la 6438, adică 22% din populația de atunci a orașului (sursă: Monografia Județului Bihor, vol I). După cum bine știm deja, comunitatea evreiască a contribuit semnificativ la dezvoltarea orașului de pe Crișul Repede. Iar, în perioada în care a fost construită și această mică sinagogă, trăiau în Oradea aproximativ 25000 de evrei.Mai târziu, după ce a fost făcut cunoscut Dictatul de la Viena, a început perioada de decădere a acestei comunități greu încercate. La data de 19 martie 1944, evreii nu mai aveau voie să părăsească localitatea de domiciliu. La data de 5 aprilie 1944 s-a impus purtarea stelei galbene, urmând arestări masive, închiderea magazinelor evreiești, sechestrarea bunurilor, înființarea ghetoului și multe altele. În perioada 25 mai – 3 iunie 1944 a avut loc deportarea lor înspre lagărele de exterminare. În prezent, în Oradea, există o comunitate de circa 800 de evrei.Sinagoga Ortodoxă Hinech Neorim cu cele 450 de locuri, 150 pentru femei și 300 pentru bărbați, urmează a servi drept Muzeu de istorie a evreilor.
Mănăstirea Voivozi - Străvechea Mănăstire Voivozi se numără printre mândriile județului Bihor, fiind un loc magic care ne așteaptă cu porțile deschise.Situată între localitățile Budoi și Pădurea Neagră, pe Valea Bistrei, Mănăstirea Voivozi din Eparhia Oradea, sălășluiește într-un peisaj rural, tipic țărănesc și tradițional românesc, care ne duce cu gândul la simplitatea traiului de mai demult și a oamenilor din acele vremuri.În ciuda scandalurilor și a jocurilor de putere dinăuntrul eparhiei Ortodoxe, mănăstirea Voivozi rămâne un monument istoric care atrage credincioși din toate colțurile țării atât prin atmosfera de sfințenie și puternica conexiune cu Dumnezeu, cât și prin frumusețea locului și podoabele sale păstrate și adunate de zeci și sute de ani.Clerul și credincioșii de pretutindeni se pot adăposti sub acoperișul său într-un moment de reculegere spirituală și pace interioară, comunicare cu sinele dar și cu Divinitatea, fiind un loc de popas pentru oricine dorește să se regăsească sau să se reinventeze.Primele însemnări atestă apariția mănăstirii încă din secolul al XII-lea, din timpul voievozilor Drag și Balc, doi dintre nepoții lui Dragoș „Descălecătorul”. Pe vremuri, ea aparținea de Mănăstirea Peri, acum aflată însă pe teritoriul Ucrainei. În timpurile de demult, mănăstirea era recunoscută sub denumirea de „Colţul cu Meri” de la Voivozi.Astăzi, Mănăstirea Voivozi are în incinta sa, pe lângă un paraclis unde se săvârșesc slujbele, și o biserică aflată încă în construcție, zeci de chilii pe câte două niveluri, o bucătărie cu sală de mese, numeroase beciuri și cămări, dar și un atelier de pictură în ulei pe lemn, dedicat probabil studiului săvârșirii icoanelor pe lemn, tradiție străveche în cultul religios ortodox. Pe lângă acestea, se întind grădinile cu solare sau ferma de vite cu numeroase grajduri și țarcuri care adăpostesc animale din cele mai diverse.Din anul 2010, biserica mare a mănăstirii poartă hramul „Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu”, în cinstea unor personalități care au marcat cursul istoriei religioase a țării noastre.Oricine are nevoie de un moment de liniște, departe de larma și agitația orașului, este binevenit la mănăstirea Voivozi.
Sinagoga Neologă Sion - În 1878 Comunitatea neologă a construit Sinagoga Neologă Sion monumentală în centrul orașului, cu o capacitate de peste 1000 de locuri. Acest monument cu arhitectură neo-maurică a devenit cunoscut orădenilor ca Templul Sion. Impunătoare, cu o cupolă centrală uriașă, care domină și azi imaginea centrului orașului, Sinagoga Neologă, o replică a celei din Nurnberg, este a treia din Oradea ca vechime. Arhitectul a fost David Busch iar sinagoga a fost construită de Kalman Rimanoczy, Sr., elaboratele fresce interne fiind pictate de Mor Horovitz.Timpul împreună cu ororile războiului și-au lăsat amprenta asupra acestui monument magnific în așa fel încât, acum trei ani, sinagoga era în stare de pre-colaps. Pentru a reintegra această perlă a oraşului în circuitul turistic, religios, artistic, cultural și social, s-a intervenit prin intermediul „Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România”. În urma unei investiții de 1,25 milioane euro, din fonduri europene, monumental a fost reabilitat în întregime. În prezent, Sinagoga Neologă este utilizată ca sală multifuncțională pentru expoziții, concerte sau lansări de carte.
Bazilica Romano-Catolică - Cel mai mare ansamblu baroc din România este format din: Bazilica „Ridicarea la Cer a Fecioarei Maria” sau Bazilica Romano-Catolică, Șirul Canonicilor și Palatul Episcopal Romano-Catolic.Bazilica minor, denumită astfel în anul 1991 de către Papa Paul al II-lea, a fost construită în perioada 1752 -1780 pe actula stradă Șirul Canonicilor, numărul 2 și este un important monument ce găzduiește un trecut istoric, artă, mister și multe alte elemente de mare importanță.
Palatul Sonnenfeld - O simplă construcție poate ascunde povești uimitoare de viață. Un exemplu ar fi întocmai povestea familiei de evrei, Palatul Sonnenfeld. Între zidurile palatului de pe strada Moscovei vor dăinui pe veci ecouri ale unui trecut impresionant.Speiegel Frigyes este arhitectul Palatului. Construcția este realizată în stil secession și ridicată între anii 1911 – 1912 de către Scherz Károly. Clădirea se întinde pe o suprafață totală mai mare de 4000 mp. Printre elementele decorative regăsite, se numără și: panouri dreptunghiulare ce includ cu medalion pe care sunt sculptați doi copii, ornamente florale, meandre spiralate și multe altele.
Contact – Palatul-Sonnenfeld - Adresă: Strada Moscovei, nr.8 - Telefon: +40-744-767.222
Palatul Moskovits Adolf și fiii - În centru, lângă Palatul Vulturul Negru, în colțul format de strada Vasile Alecsandri și Piața Unirii, stă Palatul Moskovits Adolf și fiii, denumit și Palatul Moskovits II. Acum, reîmprospătat după reabilitarea din anul 2014, Palatul Moskovits ne trezește o întrebare: ce vârstă are monumentul? Dezvoltarea comunității de evrei din Oradea, a influențat mult construcțiile realizate în secolul trecut și economia de atunci. Astfel, clădirea ce abordează stilul secession a fost ridicată între anii 1910 – 1911 și cuprinde trei etaje, un parter, un subsol, un acoperiș înalt cu fațada netedă și un număr redus de ornamente dar bine proporționate. Faţada principală are o muzicalitate anume cu ferestre dreptunghiulare care au colţuri rotunjite. Relativa monotonie, având de-a face cu un secession mult mai sobru, este întreruptă de existenţa celor două bovindouri convexe. Acestea sparg liniaritatea de la nivelul streşinii şi sunt terminate în nişte atice triunghiulare. Decoraţia faţadelor se bazează pe plăcuţele de ceramică galbene şi albastre şi pe tehnica sgrafitto.
Contact – Palatul Moskovits Adolf și fiii - Adresă: Strada Vasile Alecsandri, nr.1 - Telefon: +40-259-437.000
Palatul Apollo - Pe Calea Republicii, la intersecția cu strada Mihai Eminescu, o altă clădire marchează influența stilului secession în Oradea, din vremile nu demult apuse: Palatul Apollo. Construit în perioada 1912 – 1914, Palatul Apollo a fost gândit de Rimanóczy Kálmán junior (1870 – 1912), arhitect și antreprenor, autorul mai multe clădiri din oraș, precum: Palatul Finanțelor Publice (1899 – 1900), Primăria Oradei (1902 – 1903), Palatul Episcopiei Greco-Catolice (1903-1905), Baroul (1908-1909) și multe altele. Înainte ca actualul Palat Apollo să existe, în acel loc era amplasat un han ce purta același nume. Dorindu-se dezvoltarea zonei, s-a deschis un concurs de proiecte. În anul 1911, Rimanóczy jr. și-a depus propriul proiect prin intermediul căruia a surprins plăcut comunitatea orădeană și persoanele de influență din oraș de la acea vreme. Un an mai târziu, în 1912, a fost anunțat public faptul că dânsul este câștigătorul licitației. Din păcate, tot în anul 1912, în data de 12 iulie, arhitectul a murit. Cu toate acestea, a intervenit soția decedatului pentru ca Krausze Tivadar să preia proiectul. Parter înalt, parter scund în curte, mezanin, două etaje, apartamente de mari dimensiuni cu baie, cămară, cameră pentru servitoare și bucătărie (între 3 și 6 camere), spații pentru diverse ateliere de artă, două fațade – una bogat decorată, iar alta mai simplă – împodobite cu ghirlande, scuturi, panglici, console, logii, balcoane, statui ce redau trupuri feminine, ferestre mari dreptunghiulare sau arcuite și multe altele – un amalgam de elemente Art Nouveau care împreună formează Palatul Apollo. Îmbinarea armonioasă a secessionului berlinez cu heraldica de tip Empire german, surprinde plăcut orice trecător care își rupe o clipă din timpul propriu pentru a admira minunatul palat care stă înfipt într-o parcelă ce are formă patrulateră.
Contact – Primăria Oradea - Adresă: Str. Republicii, nr. 12 (Palatul Apollo) - Telefon: +40-259-437.000
Magazinul de sticlărie Deutsch K.I. - Cu toate că numele arhitectului și cel al constructorului nu sunt cunoscute, Magazinul de sticlărie Deutsch K.I. aparține secessionului, stil ce și-a lăsat amprenta și în orașul Oradea. Se spune că prin anii 1906 – 1910 a apărut Magazinul de sticlărie Deutsch K.I., în jurul căruia planează însă informații destul de neclare. Singurul lucru cert este reprezentat de faptul că în anul 1906 firma Deutsch K. I. a cumpărat Fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră. Construcția impunătoare din veacul al XX-lea și din veacul nostru, ce stă așezată peste o fostă prăvălie cu un singur etaj din secolul al XIX-lea, a servit fabricării de sticlă, porțelan și lampadare. Afacerea a fost condusă de Deutsch K. I. până în anul 1917 când ajunge aproape de faliment. În anul 1920 magazinul a fost cumpărat de către Markovits Hermann, cel care ridică din nou nivelul de producție. Între anii 1960 și 1990 fabrica de sticlă este înlocuită cu magazinul de articole pentru copii, Gulliver. Iar, cu toate că în anul 1970 aproape întreaga lucrare a fost reconstruită, responsabilii cu acest proiect au reușit să păstreze o bună parte dintre elementele inițiale ce făceau ca fosta sticlărie să fie specială. Clădirea este împărțită în trei axe principale și împodobită cu numeroase detalii gândite armonios, abordându-se teme florale ce amintesc de broderia tradițională. Monumentul istoric este amplasat vis-a-vis de Casa Roth și în apropierea multor alte edificii reprezentative pentru orașul de pe Crișul Repede.
Contact – Magazinul Deutsch K.I. - Adresă: Strada Vasile Alecsandri, nr.4 - Telefon: +40-259-437.000
Biserica cu Lună - Istoria se construiește. Fără existența unor personaje care dau dovadă de curaj, inteligență și voință, cel mai probabil cursul istoriei ar fi mult mai lent deoarece timpul are timp … dar cât, nu știm. Avem mai multe exemple care ne amintesc de momentele de creștere și descreștere ale unei societăți oarecare. De exemplu, în Oradea – pe lângă multe alte monumente – există Biserica cu Lună care a luat ființă într-un moment de decizie important pentru comunitatea ortodoxă din Orașul Nou din acea vreme, și anume: Edictul de toleranță din 29 octombrie 1781 al lui Iosif al II-lea, împărat ce a oferit dreptul de liberă practică religiei ce urmărește „dreapta-slăvire” („ortho” – drept, corect și „doxa” – slăvire).
Contact – Biserica cu Lună - Adresă: Piața Unirii, nr. 2 - E-mail: c.cidus@gmail.com
Palatul Vulturul Negru - Art Nouveau, Modernista, Liberty, Secession, Jugendstil, această enumerare vorbește despre același stil ce își propune să îmbine armonios utilul cu frumosul clasic, fiind un răspuns de adaptare la evoluția societății. După cum mai multe clădiri din Oradea au intrat în „pas cu moda” și au devenit reprezentante Art Nouveau, așa și Palatul Vulturul Negru se numără printre clădirile abordate de același stil artistic.
Contact – Palatul Vulturul Negru - Adresă: Piața Unirii
Palatul Episcopal Romano-Catolic - Palatele, cetățile, catedralele, bisericile, teatrele, operele de artă, compozițiile, dovezile arheologice, tradițiile, religiile vechi – iar lista poate continua – toate acestea nu sunt altceva decât dovezi ale evoluției/involuției umane, atât din punct de vedere al tehnicii cât și din punct de vedere spiritual, cultural, economic ș.a. Avem în urmă o sumedenie de astfel de exemple, din timpuri mai apropiate nouă sau din vremuri demult apuse, poate chiar necunoscute de noi. Zona Transilvaniei se bucură de multe monumente și dovezi istorice importante. Una dintre mândriile regiunii este și Palatul Episcopal Romano-Catolic care alături de Șirul Canonicilor și Catedrala Romano-Catolică constituie cel mai amplu complex construit în stil baroc din această zonă a țării.
Adresă: Bulevardul Dacia
Biserica de lemn din satul Margine este cel mai vechi monument istoric de acest fel din județul Bihor, construit din bârne cioplite ce păstrează stilul caselor țărănești din zona văii Barcăului. Județul Bihor, comuna Abram, satul Margine – aici se află Biserica de lemn ortodoxă Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, ridicată prin anii 1700.Pictată în 1780 și renovată între 1889 și 1999, biserica de lemn găzduiește un altar cioplit din trunchi masiv de gorun. De asemena, sunt elemente ce au supraviețuit timpului – astfel, după 250 de ani, iconostasul zugrăvit cu o pictură veche în ulei încă dăinuie în interiorul micului lăcaș sfânt.Satul „Marjini”, așa cum este denumit de oamenii locului, se bucură de prima atestare documentară a localității încă din anul 1406, apărând pe atunci cu numele de Walachalis Zeltarlow.
Adresă: Comuna Abram, Str. Principală, nr. 35 - Telefon: +40-259-326.005
Biserica de lemn din Păușa - Documentele arată că biserica a fost construită în secolul al XVIII-lea, pe la 1710, fapt ce a dus la includerea ei pe noua listă a monumentelor istorice, clasa B care cuprinde monumente reprezentative pentru patrimoniul cultural local. Picturile originale, realizate într-un stil naiv, specific veacurilor trecute, pot fi admirate și astăzi pe bolta naosului și pe peretele ce desparte naosul de pronaos. Printre picturi se numără soarele și luna cu chip omenesc, Sărutul lui Iuda, Biciurea lui Iisus, Purtarea crucii, Răstignirea, Proorocul Iona și chitul. Pe cele două strane sunt reprezentați preotul Isaia Lopoșan (pe strana din partea dreaptă) și fratele acestuia, zugravul Ioan Lopoșan (pe strana stângă), care a și pictat pereții acestei biserici. Pentru a fi salvată, pereții au fost tencuiți, procedeu des întâlnit în restaurarea bisericilor e lemn. La finele anilor 1990, turla veche, din lemn, aflată într-un stadiu avansat de degradare, a fost înlocuită cu una nouă, metalică, aceasta păstrând forma originală, de inspirație barocă, alcătuită din șapte elemente supraetajate. În curtea bisericii există un tei despre care localnicii în vârstă vorbesc că ar fi fost plantat imediat după darea în folosință a bisericii. În timpul celor două războaie mondiale, datoriă dimensiunilor impresionante, arborele era folosit ca reper chiar și în aviația militară. În clopotniță este amplasat un clopot despre care se spune că este sfințit pentru vreme rea, ferind astfel satul de furtuni violente. Bătrânii satului povestesc cum un al doilea clopot, „geamănul” celui care încă răsună peste Păușa, a fost luat ca pradă în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost topit, iar din metalul obținut s-au făcut gloanțe.